teocraţie

TEOCRAŢÍE, teocraţii, s.f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de preoţi; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



teocraţíe s. f. (sil. te-o-cra-), art. teocraţía, g.-d. art. teocraţíei; pl. teocraţíi, art. teocraţíile

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TEOCRAŢÍ//E teocraţiei f. înv. 1) Formă de guver-nământ în care puterea religioasă şi laică era exercitată de cler. 2) Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [G.-D. teocraţiei; Sil. te-o-cra-] /<fr. théocratie

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TEOCRAŢÍE s.f. Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernământ. [gen. -iei. / < fr. théocratie, cf. gr. theokratia < theos – zeu, kratos – putere].

Trimis de LauraGellner, 04.06.2007. Sursa: DN



TEOCRAŢÍE s. f. formă de guvernământ în care autoritatea, considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat cu o astfel de formă. (< fr. théocratie)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN