tarabă

TARÁBĂ, tarabe, s.f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanţi îşi expun şi îşi vând marfa la târguri, în pieţe sau pe străzi. ♢ loc. adj. (depr.) De tarabă = mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – tc. tarab.

Trimis de pan111, 09.05.2004. Sursa: DLRM



TARÁBĂ, tarabe, s.f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanţi) îşi expun şi îşi vând marfa la târguri, în pieţe sau pe străzi. ♢ loc. adj. (depr.) De tarabă = de calitate proastă, p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

Trimis de dante, 02.07.2004. Sursa: DEX '98



TARÁBĂ s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. şi Ban.) pult, (Bucov.) şinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe tarabă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



tarábă s. f., g.-d. art. tarábei; pl. tarábe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



tarábă (tắrăbi), s.f. – Tejghea, masă de expus mărfurile. tc. tarab, din arab. darabah (Şeineanu, II, 348). – Der. tarabagiu, s.m. (negustor de la tarabă); tărăbuţă, s.f. (bagaje, catrafuse) se foloseşte mai ales la pl.

Trimis de blaurb, 23.02.2009. Sursa: DER