tac

TAC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee.

Trimis de LauraGellner, 23.06.2004. Sursa: DEX '98



TAC², tacuri, s.n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu². – Din ngr. tákos.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TAC s. (Mold.) achiu. (tac de biliard.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



tac/tac-tác interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



tac s. n., pl. tácuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TAC¹ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul loviturilor regulate într-un obiect tare). /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TAC² tacuri n. (la biliard) Baston special de lemn, subţiat treptat spre un capăt, cu care sunt lovite bilele. /<ngr. tákos

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



tac (-curi), s.n. – Baston de biliard. ngr. τάϰος (Candrea), probabil din it. tacca sau creaţie expresivă, ca sp. taco.

Trimis de blaurb, 16.02.2009. Sursa: DER



tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – var. taca, tîc(a). Creaţie expresivă, cf. ţac, pac; se foloseşte mai ales în comp., tic-tac. – Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s.f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s.m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s.f. (ticăit, palpitaţie); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s.f. (bătaie, ticăit).

Trimis de blaurb, 16.02.2009. Sursa: DER