- biniş
- BINÍŞ, binişuri, s.n. Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi şi despicate, strânsă pe bust şi largă în poale, căptuşită cu blană şi devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [var.: (înv. şi reg.) beníş s.n.] – Din tc. biniş.Trimis de paula, 21.06.2002. Sursa: DEX '98biníş s. n., pl. biníşuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficbiníş (biníşuri), s.n. – 1. (înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – var. beniş. tc. biniş "cavalcadă" (Şeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s.m. (rîndaş care se îngrijeşte de caii nărăvaşi), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binişliu, s.m. (curtean), din tc. binişli.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.