- săgeată
- SĂGEÁTĂ, săgeţi, s.f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuţit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populaţii şi astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ♢ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Porneşte săgeată. ♦ fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înţepătură. 2. Indicator de direcţie în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor şi pătulelor de la ţară, care sunt fixaţi cu capătul de jos în grinzile temeliei şi cu cel de sus în grinzile acoperişului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii şi având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (mat.) Distanţa maximă dintre un arc de curbă şi coarda care uneşte extremităţile lui. 5. (geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata apei sau săgeata apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată şi cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – lat. sagitta.Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SĂGEATALUIDUMNEZÉU s. v. verigel.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSĂGEÁTĂ s. 1. (reg.) răpezitor, (înv.) săhăidac. (Osăgeată pornită din arc.) 2. (reg.) suliţă. (săgeată pe mormântul unui tânăr.) 3. (constr.) (reg.) suliţă. (săgeată pe coama caselor ţărăneşti.) 4. v. aripă. 5. (tehn.) (reg.) colur. (săgeată la aripa morii de vânt.) 6. (tehn.) fofează, (Mold.) col. (săgeată la moara de vânt.) 7. (geogr.) săgeată litorală v. cordon litoral. 8. (bot.) săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia) = (reg.) iarba-săgeţii.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSĂGEÁTĂ s. v. coardă, cordar, fulger, înjunghietură, întinzător, înţepătură, junghi, junghietură, pârghie, săbiuţă, strună, trăsnet, trăsnitură.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesăgeáta-ápei (sau ápelor) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsăgeáta-lui-Dumnezéu s. f.Trimis de siveco, 15.11.2008. Sursa: Dicţionar ortograficsăgeátă s. f., g.-d. art. săgéţii; pl. săgéţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSĂG//EÁTĂ săgeatăéţi f. 1) Vergea cu vârf ascuţit şi cu două aripioare la capăt care se aruncă cu arcul. ♢ săgeatăeata-apei plantă acvatică cu frunze lanceolate şi cu flori albe. 2) fig. Aluzie ironică sau răutăcioasă la adresa cuiva. 3) Indicator de direcţie. [ G.-D. săgeţii] /<lat. sagittaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsăgeátă (săgéţi), s.f. – 1. Vergea de lemn cu vîrf de fier. – 2. Distanţa maximă dintre un arc de curbă şi coarda care uneşte extremităţile lui. – 3. Cordar de ferăstrău. – 4. Vîrf în care se termină acoperişurile. – 5. Braţ de scrînciob. – 6. Vîrf de brad care se plantează pe mormintele tinerilor. – 7. Sagitaria (Sagittaria sagittifolia). – Mr. sădzeată. lat. sagĭtta (Puşcariu 1495; REW 7508; Skok, ZRPh., LIV, 490; Jokl, REW, II, 44), cf. it. saetta, prov., sp. saeta, v. fr. saete, cat. sageta, port. setta. – Der. săgeta, vb. (a lovi, a răni, a ucide cu săgeata; a arunca săgeţi; a împunge, a înjunghia), care ar putea proveni din lat. sagĭttāre, direct (Puşcariu 1496; REW 7509), cf. mr. sădzitedz, it. saettare; săgetar (var. săgetaş), s.m. (arcaş); săgetător, adj. (care săgetează; pătrunzător; s.m., arcaş; s.m., nume de constelaţie şi zodie); săgetătură, s.f. (tragere cu arcul, săgetare; rană făcută de săgeată; junghi; paralizie, congestie cerebrală); săgeţea, s.f. (săbiuţă, Gladiolus imbricatus); săgeţică, s.f. (greghetin, Geranium pratense).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
