- susura
- SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, uşor, monoton şi continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98SUSURÁ vb. 1. v. clipoci. 2. v. foşni.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesusurá vb., ind. prez. 1 sg. súsur, 3 sg. şi pl. súsură; conj. prez. 3 sg. şi pl. súsureTrimis de siveco, 26.02.2009. Sursa: Dicţionar ortograficA SUSURÁ pers. 3 súsură intranz. (despre ape curgătoare, frunze mişcate de vânt etc.) A produce un zgomot lin, continuu şi plăcut; a murmura; a şopoti. /<fr. susurrer, lat. susurrareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSUSURÁ vb. I. intr. (Despre ape curgătoare, frunze) A produce un zgomot lin şi continuu. [P.i. 3 -ră. / < fr. susurrer].Trimis de LauraGellner, 23.05.2007. Sursa: DNSUSURÁ vb. intr. (despre ape curgătoare, frunze) a produce un susur. (< fr. susurrer)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNsusurá (-r, át), vb. – A murmura. fr. susurrer. – Der. susur, s.n. (murmur). Prezenta mr. şuşuredz, şuşurare, i-a făcut pe Puşcariu 1706 şi Pascu, I, 168, să se gîndească că aceste cuvinte reprezintă direct lat. susurrāre. Această ipoteză este foarte puţin probabilă; cuvîntul nu este popular şi mr. trebuie să fie o creaţie expresivă care aparţine familiei lui şoşoi.Trimis de blaurb, 14.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.