bifurca

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. refl. A se despărţi în două ramuri, în două direcţii, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.

Trimis de paula, 21.06.2002. Sursa: DEX '98



BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se bifurca.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se bifurca.)

Trimis de siveco, 09.04.2005. Sursa: Sinonime



bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. bifúrcă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărţi în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].

Trimis de LauraGellner, 09.03.2006. Sursa: DN



!bifurcá (a se bifurca) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă

Trimis de Laura-ana, 11.12.2007. Sursa: DOOM 2



BIFURCÁ vb. refl. a se despărţi în două ramuri, direcţii. (< fr. bifurquer)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN