- striga
- STRIGÁ, strig, vb. I. I. intranz. 1. A scoate sunete puternice, ţipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin ţipete; a cere ajutor prin ţipete. 2. (Despre animale şi păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. tranz. A spune, a enunţa ceva cu glas puternic; a-şi exprima cu glas puternic voinţa. ♦ intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare şi cu duşmănie. 3. tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ♢ expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenţilor. ♦ (înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. tranz. A face cunoscut ceva (anunţând, vestind cu glas tare). 5. tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte şi chiuituri. – lat. *strigare (< strix, -gis "bufniţă").Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98A striga ≠ a şoptiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSTRIGÁ vb. 1. a ţipa, a urla, a zbiera, (înv. şi reg.) a toi, (înv.) a chema. (striga cât îl ţinea gura.) 2. a răcni, a ţipa, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (striga de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSTRIGÁ vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestrigá vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. şi pl. strígă; perf. s. 1 sg. strigái, 1 pl. strigárămTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA STRIGÁ strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice şi stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a ţipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniştea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta enervarea, nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a ţipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a ţipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. striga un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). striga pe nume. /<lat. strigareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSTRÍGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieşte copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roşcată şi cu pete brune, care se hrăneşte cu şoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNstrigá (-g, -at), vb. – 1. A ţipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre "a ţipa ca o cucuvea", de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer "a striga" (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, rom., XXXIII, 286; Meyer., alb. St., IV, 73; Tiktin; Puşcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. rom., VI, 265) este mai îndoielnică; şi din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s.n. (ţipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s.f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s.f. (înv., vînzare prin licitaţie).Trimis de blaurb, 30.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
