steag

STEÁG, steaguri, s.n. 1. Drapel; fanion. ♢ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint şi o semilună, pe care, în perioada suzeranităţii turceşti, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din ţările româneşti. (pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase şi împodobit cu panglici şi spice de grâu, pe care îl poartă un călăreţ în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ♢ expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acţiuni, a avea comanda, conducerea, iniţiativa. A coborî steagul = a renunţa la luptă; a capitula. A ţine sus (sau a înălţa) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. fig. Doctrină, concepţie, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acţiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmaţi – Din rus. steag. cf. sl. s t ĕ g ŭ .

Trimis de LauraGellner, 28.10.2007. Sursa: DEX '98



STEAG s. 1. v. drapel. 2. (turcism înv.) bairac. 3. v. buluc, ceată, (înv.) bulucbăşie. (În vechea organizare a armatei, steag avea aproximativ efectivul unei companii.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



steag s. n., pl. steáguri

Trimis de siveco, 27.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



STEAG steaguri n. 1) Piesă de stofă ataşată la un suport, purtând culorile, emblemele unei naţiuni, ale unui stat, ale unei unităţi militare sau ale unei organizaţii servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamură. steag olimpic. ♢ A duce steagul a fi fruntaş. A ţine sus (sau a înălţa) steagul a lupta activ pentru o cauză. steag de luptă a) concepţie care călăuzeşte activitatea cuiva; b) cauză pentru care luptă cineva. A fi (sau a se găsi, a se afla) sub steag a face armată. A coborî steagul a renunţa la luptă; a capitula. A ridica (sau a scoate) steag alb a cere pace; a se preda. 2) (în Moldova medievală) Mică unitate militară, având drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stĕgu

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



steág (-guri), s.n. – 1. Drapel, stindard. – 2. (Trans., Bucov.) Un fel de drapel care însoţeşte pe tînăra căsătorită de la casa părintească la cea a soţului. – 3. (Trans.) Drapel care semnalează un deces. – 4. (înv.) Semn de învestitură a domnitorilor din Munt. şi Mold. – 5. Trupă, companie militară. – 6. (înv.) Grup, ceată, gaşcă. – Megl. steag. sl. stĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 65; Byhan 332), cf. bg. stjeg, cr., slov. steg, rus. stjag. – Der. stegar, s.m. (port-drapel).

Trimis de blaurb, 19.01.2009. Sursa: DER