- stancă
-
Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98STÁNCĂ s. (ornit.; Coloeus monedula) v. stăncuţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestáncă s. f., g.-d. art. stăncii; pl. stănciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictálpa-stăncii/tálpa-stâncii s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTÁNCĂ stănci f. Pasăre sedentară, de talia unui porumbel, cu cioc scurt, puţin curbat, coadă lungă şi penaj negru-cenuşiu; ceucă. /Din Stanca n. pr.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXstáncă2, stănci, s.f. (pop.) 1. stăncuţă, cioacă, ciochiţă. 2. (reg.) cioară. 3. (deprec.) femeie cu pielea de culoare închisă.Trimis de blaurb, 12.01.2007. Sursa: DARstîncă (-ci), s.f. – Rocă, piatră mare. – var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecţiile lui Puşcariu, Dacor., III, 379 şi Puşcariu, Lr., 286. Totuşi, coincide cu it. stinca "coastă de munte", cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparenţă insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken "osul piciorului" şi "jambon" (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greşit "incendium amoris" (cu privire la această greşeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s.f. (mulţime de stînci); stîncie, s.f. (rar, mulţime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci).Trimis de blaurb, 23.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.