- berechet
- BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s.n., (3, 4) berecheţi, s.m. (reg.) 1. S. n. Belşug, abundenţă. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belşug, din abundenţă. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neaşteptată). 3. s.m. (ir.) Om care aduce belşug, noroc. 4. s.m. Om şiret, mincinos, şmecher, care înşeală pe alţii, haimana. – Din tc. bereket.Trimis de paula, 02.06.2002. Sursa: DEX '98berechét (persoană) s. m., pl. berechéţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficberechét (belşug) s. n., pl. berechéturiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBERECHÉT1 n. pop. 1) şi adverbial Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesităţile obişnuite; belşug; bogăţie; abundenţă; îndestulare. A avea timp berechet. 2) Situaţie înfloritoare (provenită pe neaşteptate); prosperitate. /<turc. bereketTrimis de siveco, 12.08.2007. Sursa: NODEXBERECHÉ//T2 berechetţi m. pop. Persoană care umblă cu şiretlicuri şi înşelăciuni; om şiret şi viclean. /<turc. bereketTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXberechét s.m. – Abundenţă, belşug. – Mr. birichete, megl. birichet. tc. bereket (Roesler 589; Şeineanu, II, 47; Lokotsch 222; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπερεϰέτι, alb. bereket "recoltă", bg. bereket "abundenţă". Uzul adv. este cel mai obişnuit.Trimis de blaurb, 22.08.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.