speranţă

SPERÁNŢĂ, speranţe, s.f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acţiuni, în realizarea unei dorinţe; nădejde, sperare. ♢ expr. În speranţa că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reuşita cuiva. ♦ Persoană tânără şi talentată ori capabilă, de la care se aşteaptă realizări mari. – Din it. speranza.

Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98



Speranţă ≠ decepţie, deznădejde, disperare

Trimis de siveco, 07.02.2007. Sursa: Antonime



SPERÁNŢĂ s. 1. nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăinţă. (Toată speranţă mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e speranţă noastră.) 3. credinţă, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduinţă. (Nu şi-a pierdut speranţă în mai bine.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



speránţă s. f., g.-d. art. speránţei; pl. speránţe

Trimis de siveco, 17.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



SPERÁNŢ//Ă speranţăe f. 1) Sentiment al unei persoane care speră; credinţă în posibilitatea realizării unei dorinţe sau a unei acţiuni; nădejde. speranţă zadarnică. ♢ În speranţăa că sperând că; nădăjduind că. A avea speranţă a spera; a nădăjdui. A nutri speranţăa a spera în adâncul sufletului. A pierde orice speranţă a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o speranţă totul este pierdut. 2) Persoană sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nădejde. Unica speranţă. [G.-D. speranţei] /<it. speranza

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SPERÁNŢĂ s.f. Nădejde. ♦ (fam.) Persoană capabilă, de la care se aşteaptă mult în viitor. [< it. speranza].

Trimis de LauraGellner, 03.05.2007. Sursa: DN



SPERÁNŢĂ s. f. 1. nădejde. ♢ încredere în viitor, în reuşita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se aşteaptă mult în viitor. (< it. speranza)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN