- spera
- SPERÁ, sper, vb. I. intranz. şi tranz. A considera ca realizabilă o dorinţă, a avea speranţă; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98A spera ≠ a deznădăjduiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeA spera ≠ a disperaTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSPERÁ vb. 1. a crede, a nădăjdui, (înv. şi reg.) a se nădăi. (spera că îşi va realiza visul.) 2. a nădăjdui, (înv.) a upovăi. (spera în zile tot mai senine.) 3. a (se) aştepta, a nădăjdui, (înv. şi reg.) a se nădăi. (Să nu spera nimic de la el.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimesperá vb., ind. prez. 1 sg. spér, 3 sg. şi pl. spérăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SPERÁ sper 1. tranz. A aştepta cu încredere (mai mult sau mai puţin fermă). 2. in-tranz. A crede că o dorinţă sau o acţiune se va înfăptui; a trage nădejde; a nădăjdui. /<lat., it. sperareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSPERÁ vb. I. intr., tr. A avea speranţă, a nădăjdui. [P.i. sper, 3,6 -ră, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].Trimis de LauraGellner, 03.05.2007. Sursa: DNSPERÁ vb. intr., tr. a avea speranţă, a nădăjdui. (< lat., it. sperare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNsperá (-r, át), vb. – A nădăjdui, a avea nădejde. lat. sperare (sec. XIX). – Der. speranţă, s.f., din it. speranza; dispera (var. despera), vb., din it. disperare.Trimis de blaurb, 09.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.