- soare
- SOÁRE, (2) sori, s.m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent şi luminos, în jurul căruia gravitează şi se învârtesc pământul şi celelalte planete (planetă) ale sistemului. ♢ loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ♢ expr. (fam.) (A fi) soare cu dinţi = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumuseţe. (În basme) La soare te poţi uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumuseţe excepţională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ♢ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (şi căldură) care vine de la soare (1). ♢ loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aştrilor care, ca şi soarele (1), au lumină proprie. 3. fig. Fericire, bucurie; bună-stare. – lat. sol, -lis.Trimis de LauraGellner, 26.06.2008. Sursa: DEX '98BIBAN-SOÁRE s. v. peşte-auriu, peşte-curcubeu, peşte-soare.Trimis de siveco, 05.01.2008. Sursa: SinonimeRUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSOÁRE s. v. regină.Trimis de siveco, 29.11.2008. Sursa: SinonimeSOAREA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSORA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.Trimis de siveco, 12.11.2007. Sursa: Sinonimefloárea-soárelui s. f., g.-d. art. flórii-soárelui; pl. art. flórile-soáreluiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficrujá-soárelui s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsoáre s. m., (aştri cu lumină proprie) pl. soriTrimis de siveco, 10.06.2008. Sursa: Dicţionar ortograficSOÁRE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent şi luminos, în jurul căruia se roteşte Pământul şi celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ♢ soare-apune apus; vest; asfinţit. soare-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) soare pe pământ; pe lume. soare în cruce amiază. A se uita la cineva ca la soare a se uita cu admiraţie la cineva. A sta cu burta la soare a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva soarele drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună şi în soare (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună şi în soare (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n soare a căuta neajunsuri oriunde şi cu tot dinadinsul. 2) Lumină şi căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu soare. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, soareisTrimis de siveco, 01.04.2008. Sursa: NODEXsoáre (-óri), s.m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. lat. sōlem (Puşcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol. – Comp. soare-apune, s.n. (occident, vest); soare-răsare, s.n. (răsărit); soare-scapătă, s.n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s.n. (insolaţie); soarea-soarelui, s.f. (plantă, Helianthus annuus), deformaţie de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s.m. (obleţ, Alburnus lucidus); soreaţă, s.f. (obleţ); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε "soarele apune" (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω "a-l prinde noaptea", σουρούπωμα "crepuscul".Trimis de blaurb, 29.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
