- snamă
- SNÁMĂ, snáme, s.f. Pocitanie; monstru. (din sb. znamenje = semn, semnal; dublet al lui znamenie, znamăn şi znamen)Trimis de tavi, 30.05.2004. Sursa: DERsnámă (-me), s.f. – Monstru, lepădătură, stîrpitură. – var. znamă. sb. znamenje "semn, semnal" (Candrea). Este dubletul lui znamenie, s.f. (înv., semnal), din sl. znamenije; de la znamăn (var. zneamăn, znemene, Banat zleamăn), s.n. (placă, lespede, mormînt), din sb. znamenje, zlamenje; şi din znamen, s.n. (ecuson, insignă militară), din rus. znamenĭ (Candrea).Trimis de blaurb, 28.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.