smârc

SMÂRC, smârcuri, s.n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie); ochi de apă pe un teren mlăştinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat şi primejdios, de unde îşi trage marea izvoarele. 2. (reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care serveşte pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SMÂRC s. (geogr.) băltoacă, mlaştină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. şi reg.) băltiş, (reg.) bahnă, băhniş, bulhac, mlacă, mlaşniţă, molastină, rât, tâlbăriţă, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăştioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. şi Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) ploştină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniţă. (S-a înecat în smârc.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



smârc s. n., pl. smârcuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SMÂRC smârcuri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetaţie; mlaştină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



smîrc (-curi), s.n. – 1. (Trans.) Căuş, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (înv.) Vîltoare. – var. zmîrc, smorc, zmorc şi der. sl. smrŭkŭ "tub, canal", de la smrŭcati "a goli, a scoate" (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-şi trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s.f. (scîncet), cf. sb. smrkanje.

Trimis de blaurb, 27.12.2008. Sursa: DER