bahnă

BÁHNĂ, bahne, s.f. (reg.) Loc mlăştinos, acoperit cu iarbă sau stuf; smârc. – Din ucr. bahno.

Trimis de paula, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BÁHNĂ s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



báhnă s. f., g.-d. art. báhnei; pl. báhne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BÁHN//Ă bahnăe f. Loc mlăştinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc; mocirlă. /<ucr. bahno

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



báhnă (báhne), s.f. – Loc mlăştinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeaşi rădăcină ca germ. Bach "pîrîu" (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniş, s.n. (loc mlăştinos); bahniţă, s.f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; ţigancă); băhnos, adj. (mlăştinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliţă, s.f. (peşte, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniţă "ţigancă" a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuinţării termenului de către Ispirescu. Dicţionarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin "brunet" sau "urît", ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de "murdar, stricat ca apa stătută, puturos"; cu aceeaşi aplicare la persoane, cf. termenii identici împuţit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati "a se făli." În ce priveşte confuzia grupurilor hn şi hl, cf. duhni şi duhli; aceeaşi confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, şi îl explică bulhac, s.n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER