sinteză

SINTÉZĂ, sinteze, s.f. 1. Metodă ştiinţifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (concr.) Lucrare, operă care abordează datele esenţiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operaţie prin care se obţine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuşi mai simpli. 3. (fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanţă. – Din fr. synthèse.

Trimis de LauraGellner, 14.06.2004. Sursa: DEX '98



Sinteză ≠ analiză

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



SINTÉZĂ s. 1. rezumat. (Şi-a alcătuit o sinteză din cele citite.) 2. (biol.) biosinteză. 3. (chim.) sinteză oxo v. oxosinteză.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operaţii, rezultate) pl. sintéze

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SINTÉZ//Ă sintezăe f. 1) Metodă de cercetare care constă în recompunerea obiectului din elementele în care a fost descompus acesta cu scopul cunoaşterii diferitelor lui aspecte 2) Formare a unui întreg (material) din elemente. 3) Lucrare ştiinţifică care generalizează rezultatele esenţiale ale unei probleme sau ale unei discipline. 4) chim. Preparare a unui compus din substanţe simple. [G.-D. sintezei] /<ngr. sinthesis, lat. sinthesis, fr. synthese, germ. Synthese

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SINTÉZĂ s.f. (op. a n a l i z ă). 1. Metodă generală de cunoaştere care constă din recompunerea unui tot sau a unui întreg din părţile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (concr.) Lucrare, operă care abordează datele esenţiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operaţie, metodă prin care se obţine un compus chimic din elementele lui sau din compuşi mai simpli. 3. (fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanţă. 4. Unitate dialectică a laturilor contrare. 5. (În filozofia lui Hegel) Etapa finală a triadei, care uneşte în sine într-un chip nou unele trăsături ale ambelor etape anterioare ale dezvoltării (teza şi antiteza). [cf. fr. synthèse, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – aşezare].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



SINTÉZĂ s. f. 1. metodă de cunoaştere constând din recompunerea unui tot din părţile sale componente. ♢ reunire. ♢ lucrare, operă care abordează datele esenţiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ♢ (mil.) document de raportare a situaţiei şi informare a eşalonului superior, la sfârşitul zilei de luptă sau al unei acţiuni. 2. operaţie, metodă prin care se obţine un compus chimic din elementele lui sau din compuşi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♢ recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanţă. o ă sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanţa semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare ♢ (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza şi antiteza). (< fr. synthèse)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



sintéză (-ze), s.f. – Generalizare, combinare. – var. înv. sintesi. fr. synthèse şi mai înainte (sec. XVIII) din gr. σύνθεσις (Gáldi 254). Der. din fr. sintetic, adj.; sintetiza, vb.

Trimis de blaurb, 19.12.2008. Sursa: DER