- drâng
- DRÂNG, drânguri, s.n. (reg.) Drâmbă. – et. nec.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98DRÂNG s. v. drâmbă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeDRÂNG s. v. dreavă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedrâng s. n., pl. drânguriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficdrâng/drânga interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficdrîng interj. – Exprimă zgomotul produs de lovirea unei foi de metal. – var. drînga, dranga, sdrîng(a). Mr. sdring. Creaţie expresivă. Se întîlneşte cu drîng, s.n. (băţ încovoiat pentru bătut lîna), din sl. drogu "bîtă", astfel încît este greu de stabilit dacă drîng, s.n. (drîmbă (drâmbă)) provine dintr-unul din aceste două cuvinte. Pentru posibila legătură semantică între "bîtă" şi "drîmbă", cf. lat. tignum "bîtă", cava tigna "trăsură"; fr. guimbarde "trăsură" şi "drîmbă"; sl. drǫgŭ › rus. drogá "targă" › droagă, s.f. (Mold., căruţă), droangă, s.f. (Mold., clopoţel). Totuşi, Cihac, II, 101 şi Candrea derivă acest cuvînt de la sb. drnda "oblînc (oblânc)", iar Conev 67 din bg. drănkam "a bate clopotele"; după Scriban ar fi doar var. de la drîmbă. Der. (s)drăngăni (var. drîngăi, mr. sdîngînescu), vb. (a răsuna, a zornăi; înv., a bate din palme; a cînta prost la un instrument muzical; a cînta la drîmbă); (s)drăngăneală (var. (s)drăngănitură), s.f. (dăngănit); sdrăngănel, s.m. (clopoţel); (s)drăngălău, s.f. (crai, curtezan), cf. drăgălău. cf. drîmbă.Trimis de blaurb, 12.08.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.