- drâmbă
- DRÂMBĂ, drâmbe, s.f. Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oţel şi care, fiind proptit de dinţi şi făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mişcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir (ironic).) Vioară. – Din ucr. drymba.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98DRÂMBĂ s. (muz.) drâng. (A cânta din drâmbă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimedrâmbă s. f., g.-d. art. drâmbei; pl. drâmbeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDRÂMB//Ă drâmbăe f. 1) Instrument muzical popular în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă subţire şi elastică de oţel care, ţinut în gură şi ciupit cu degetul, produce sunete specifice. 2) depr. Scripcă veche şi dezacordată. ♢ Cântă din drâmbă se spune despre cineva care a rămas înşelat. /<ucr. drymbaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdrâmbă2, drâmbe, s.f. (pop.) ceată (de oameni), grup.Trimis de blaurb, 04.05.2006. Sursa: DARdrîmbă (drấmbe), s.f. – 1. (înv.) Trompă marină. – 2. Instrument muzical, drîng. – 3. (înv.) Bandă, grup, ceată. – 4. (arg.) Penis. sl., cf. pol. drumbla, rut. drymba, drymla, mag. doromb(lya), sb. drombulja (Cihac, I, 101; Tiktin; Pascu, Arch. rom., VII, 559). Pentru sensul 3, cf. trîmbă (după Conev 104, drîmbă ar proveni din acesta din urmă). Se consideră în general că termenii sl. provin din germ. Trommel; ceea ce ar însemna că asemănarea lui drîmbă cu drîng este întîmplătoare. – Der. drîmboi, s.n. (drîmbă, instrument muzical); drîmboaie, s.f. (drîmbă, instrument muzical); drîmboi, s.m. (botos; mucos; puşti); drîmboi(a), vb. refl. (a se îmbufna, a pune botul).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.