sfinţitură

SFINŢITÚRĂ, sfinţituri, s.f. (Rar) Faptul de a sfinţi¹; (concr.) obiect sfinţit. – Sfinţi¹ + suf. -tură.

Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SFINŢITÚRĂ s. v. hirotonie, hirotonire, hiro-tonisire.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sfinţitúră s. f., g.-d. art. sfinţitúrii; pl. sfinţitúri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic