- sfeclă
- SFÉCLĂ, sfecle, s.f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase şi cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roşie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ♢ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită şi frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conţin 14-22% zahăr şi sunt utilizate în industria zahărului şi a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conţinut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.Trimis de dante, 21.07.2004. Sursa: DEX '98SFÉCLĂ s. (bot.) 1. (Beta) (prin Maram.) burac, (Mold.) pangea. 2. sfeclă furajeră (Beta vulgaris) = (reg.) ripă.Trimis de siveco, 25.01.2006. Sursa: Sinonimesféclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. sféclei; pl. sfécleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSFÉCL//Ă sfeclăe f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina cărnoasă, albă sau roşie, folosită în alimentaţie, în industrie şi ca nutreţ. sfeclă de zahăr. [G.-D. sfeclei; Sil. sfe-clă] /<bulg. svekloTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsféclă (-le), s.f. – Nap (Beta vulgaris). Mgr. σεῦϰλον, probabil prin intermediul sl. sveklŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 382; Vasmer, gr., 139; Conev 48), cf. slov., ceh. svekla, rus. cvelklja, mag. czékla, ngr. σφέϰλι. – Der. sfecli, vb. (a o păţi, a se speria, a fi surprins) pare a fi cuvînt de origine diferită, confundat cu sfeclă (după Cihac, II, 337 în loc de *sfetli, din sl. svĕtliti "a luci", care nu se explică semantic, der. din sfeclă › "a deveni roşu ca sfecla", general admisă, nu este probabilă, căci a înroşi nu este semn caracteristic al fricii).Trimis de blaurb, 08.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.