- servitute
- SERVITÚTE, servituţi, s.f. 1. (În evul mediu) Stare de dependenţă, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligaţie, constrângere. 2. (jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. – Din lat. servitus, -utis.Trimis de claudia, 18.05.2008. Sursa: DEX '98SERVITÚTE s. v. aservire, atârnare, captivitate, constrângere, datorie, dependenţă, forţă, iobăgie, îndatorire, înrobire, obligaţie, robie, rumânie, sclavie, silă, silnicie, subjugare, subordonare, supunere, şerbie, vecinătate, vecinie, violenţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeservitúte s. f., g.-d. art. servitúţii; pl. servitúţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSERVITÚ//TE servituteţi f. Stare a celui aservit. /<lat. servitus, servituteutisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSERVITÚTE s.f. 1. Stare de dependenţă, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligaţie, constrângere. 2. (jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. [< lat. servitus].Trimis de LauraGellner, 15.04.2007. Sursa: DNSERVITÚTE s. f. 1. stare de dependenţă, de supunere; servitudine. ♢ obligaţie, constrângere. 2. (jur.) sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie. (< lat. servitus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.