serdar

SERDÁR, serdari, s.m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Ţara Românească şi Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ♢ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

Trimis de andreeadima, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



serdár s. m., pl. serdári

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SERDÁR serdari m. 1) (în evul mediu) Comandant de oaste şi, mai ales, de călărime. 2) (în sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. /<turc. serdar

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



serdár, serdári, s.m. (înv.) 1. (în sec. XVI-XVII) comandant de oaste, mai ales de călărime. 2. (în sec. XVIII-XIX) boier de rang mijlociu. 3. general de cavalerie în armata otomană. 4. (reg.) călău.

Trimis de blaurb, 08.12.2006. Sursa: DAR



serdár (-ri), s.m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, şeful armatei, inspector general al poştelor şi comunicaţiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – var. sărdar. tc. (per.) serdar (Roesler 603; Şeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s.f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s.f. (funcţia de serdar); cîrcserdar, s.m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar.

Trimis de blaurb, 06.12.2008. Sursa: DER