- semantic
- SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s.f., adj. I. s.f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor şi a evoluţiei acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. adj. Care ţine de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.Trimis de RACAI, 07.10.2007. Sursa: DEX '98SEMÁNTIC adj., s. 1. adj. (lingv.) semasiologic. (Modificări semantic suferite de un cuvânt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (semanticii provin din logica simbolică.)Trimis de siveco, 22.11.2007. Sursa: Sinonimesemántic adj. m., pl. semántici; f. sg. semántică, pl. semánticeTrimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: Dicţionar ortograficSEMÁNTI//C čă (či, če) Care ţine de semantică; propriu semanticii. Valoare čă. Studiu semantic. /<fr. sémantiqueTrimis de siveco, 29.06.2006. Sursa: NODEXSEMÁNTIC, -Ă adj. Referitor la sensurile cuvintelor; semasiologic. [< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn].Trimis de LauraGellner, 02.04.2009. Sursa: DNSEMÁNTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. o câmp semantic = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelaţie de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor şi evoluţia lor în timp; semasiologie. ♢ sens lexical; (p. ext.) semnificaţie; semantism. o ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înţelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. o (fil.) semantic generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile "naturale" mai ales din punct de vedere sociologic şi pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înţelesul fiecărui program, semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. ♢ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique)Trimis de raduborza, 05.06.2008. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.