seimen

SEIMÉN, seimeni, s.m. (În sec. XVII-XVIII, în Ţara Românească şi în Moldova) Soldat din corpul de ostaşi mercenari pedeştri înarmaţi cu sâneţe, a căror atribuţie era paza curţii domneşti. [var.: siimén, simén s.m.] – Din tc. seğmen.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



seimén s. m. (sil. sei-), pl. seiméni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SEIMÉN seimeni m. (în ţările româneşti sec. XVII-XVIII) Ostaş mercenar care îşi făcea serviciul în garda de pază de la curtea domnitorului. /<turc. seğmen, seymen

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



seimén, seiméni, s.m. (înv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor în armata turcească, compusă din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armată întocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci şi albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curţii domneşti. 3. soldat din acest corp de ostaşi, înarmat cu sâneaţă (puşcă). 4. (adj.; reg.; în forma: seiman) viteaz.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DAR



seimén (-ni), s.m. – 1. Corp de infanterie turc. – 2. Infanterie, în Munt. şi Mold. – var. înv. s(i)me(a)n. Mr., megl. seimen. tc. seymen (Şeineanu, III, 105), cf. ngr. σειμένης, alb., bg. seimen. – Der. seimenesc, adj. (propriu seimenului).

Trimis de blaurb, 03.12.2008. Sursa: DER