scut

SCUT, scuturi, s.n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme şi mărimi, cu care luptătorii din antichitate şi din evul mediu îşi apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcţie metalică sau de lemn mobilă, folosită la susţinerea peretelui şi a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare şi de căptuşire a unui tunel. 5. (geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafaţă fundamentul platformei, format din şisturi cristaline şi vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuieşte epiderma sau scheletul unor vieţuitoare, având rol protector. – lat. scutum.

Trimis de ionel_bufu, 21.07.2004. Sursa: DEX '98



SCUT s. (mil.) pavăză, (înv.) aspidă, calcan. (Ostaş cu scut şi suliţă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



SCUT s. v. apărare, apărătoare, armoarii, blazon, emblemă, gardă, grijă, ocroti-re, protecţie, sprijin, stemă, şopron.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



scut s. n., pl. scúturi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SCUT scuturi n. 1) (în antichitate şi în evul mediu) Armă defensivă de lemn, de metal sau de piele, cu care luptătorii îşi apărau corpul de lovituri; pavăză. ♢ A se întoarce din luptă cu scut a ieşi din luptă biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoană sau lucru care protejează; pavăză. 4) fig. Protecţie de care se bucură cineva. Sub scutul legii. 5) Mască sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Construcţie de protecţie (în mine, în tunele etc.). 7) geol. Porţiune întinsă dintr-o platformă unde ies la suprafaţă rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formaţie chitinoasă de protecţie (epidermică sau scheletică) a corpului unor vieţuitoare. /<lat. scutum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



scut (-turi), s.n. – Pavază, apărătoare de piele. lat. scūtum (Puşcariu 1568; REW 7759); cf. alb. skjut (Philippide, II, 654), logud. iskudu, prov., cat. escut, fr. écu, sp., port. escudo. – Der. scutar, s.n. (înv., scut); scutar (var. scutaş), s.m. (scutier); scuti, vb. (înv., a proteja, a pune la adăpost; înv., a cruţa, a menaja, a păstra; a salva; a ierta, a se dispensa, a se păstra), a cărui formaţie este normală (cf. sp. escudar), fără să fie nevoie să se recurgă la sl. (Candrea); scuteală, s.f. (Trans., protecţie, adăpost, iertare, dispensă, scutire, privilegiu); scutelnic, s.m. (ţăran scutit de bir; soldat care slujea în miliţie pentru a fi scutit de biruri), de la cuvîntul anterior (legătura cu sl. skotŭ "oaie", propusă de Miklosich, Slaw. Elem., 45 şi Miklosich, Lexicon, 849, este greşită); scutire, s.f. (iertare, dispensă); scutitor, adj. (protector); scutier, s.m., din fr. écuyer adaptat la scut.

Trimis de blaurb, 29.11.2008. Sursa: DER