scafă

SCÁFĂ, scafe, s.f. 1. Căuş. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (arhit.) Suprafaţă curbă sau cu muluri care face racordarea (racorda) între pereţii şi tavanul unei încăperi sau între pereţi şi podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. skáfi.

Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SCÁFĂ s. 1. v. căuş. 2. găvan. (scafă în care se pun bucatele.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SCÁFĂ s. v. albie, carapace, căpăţână, ceaşcă, craniu, cupă, curs, cutie craniană, disc, hârcă, matcă, pahar, platou, scăfârlie, taler, talger, tas, teică, tigvă, ţeastă, ţest, vad.

Trimis de siveco, 11.06.2008. Sursa: Sinonime



scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SCÁF//Ă scafăe f. 1) Strachină de lemn. 2) Căuş cu mâner folosit pentru a lua făină, grăunţe etc. 3) Suprafaţă curbă care face racordul între pereţi şi tavan sau între pereţi şi podeaua unei încăperi. 4) Ansamblu ornamental aplicat pe tavan pentru a ascunde vederii corpurile de iluminat. /<ngr. skáfi

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



scáfă (-fe), s.f. – 1. (înv.) Ceaşcă, cupă, vas. – 2. (Mold.) Strachină. – 3. Polonic, căuş, vas de lemn. – 4. Hîrcă. – Mr., megl. scafă. Mgr. (gr.) σϰάφη "orice obiect turnat" (Roesler 575; Murnu 49; Diculescu, Elementele, 468), cf. it. scafa "barcă" (REW 7653). – Der. scăfîrlie (var. scăfălie), s.f. (hîrcă, craniu), cu suf. expresiv -îrlă, cf. cocîrlă, ciocîrlie; scăfău, s.n. (polonic de lemn); scăfiţă, s.f. (Mold., strachină).

Trimis de blaurb, 15.11.2008. Sursa: DER