răsboi

răsbói (-oáie), s.f. – 1. (înv.) Luptă, bătălie, încăierare. – 2. Conflict armat. – var. război. Mr. arăsboi, megl. răsboi. sl. razboi "homicid", cf. sl. bojŭ "moarte, luptă" (Miklosich, Slaw. Elem., 42), cf. bg., slov. razboj. – Der. răsboi, vb. refl. (a face război, a lupta); răsboinic, s.m. (luptător), din sl. razbojnikŭ; răsboinicie, s.f. (combativitate, agresivitate); răsboinicesc (var. răsboiesc), adj. (de război), înv.; răsboitor, adj. (beligerant); resbel, s.n. (război), cuvînt format arficial pe la 1860-70, prin contaminarea lui răsboi, cu lat. bellum (Phlippide, Principii, 107).

Trimis de blaurb, 28.10.2008. Sursa: DER



răsbói (-oáie), s.n. – 1. Unealtă de ţesut. – 2. Carul ferăstrăului mecanic. – 3. Parte a ferăstrăului de mînă. – 4. Parte a morii de vînt care ţine coşul. – var. război. Mr. arizboi. bg., sb. razboj "unealtă de ţesut" (Tiktin), probabil cuvînt identic celui anterior.

Trimis de blaurb, 07.10.2008. Sursa: DER