- răchită
- RĂCHÍTĂ, răchite, s.f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste şi lunguieţe, cu ramuri subţiri şi elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [pl. şi: răchiţi] – Din bg., scr. rakita.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98RĂCHÍTĂ s. (bot.) 1. (Salix fragilis) lozie, mlajă, (reg.) plesnitoare, salcă, salcie, sălcică, sălcioară. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchiţică, salcie, (reg.) străvăţ. 3. răchită roşie (Salix purpurea) = lozie, mlajă, (reg.) răchiţică, salcie. 4. răchită albă (Salix incana) = mlajă. 5. v. zalog.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeRĂCHÍTĂ s. v. iov, salcie, salcie, pletoasă, salcie, plângătoare, zălog.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimerăchítă s. f., pl. răchíteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRĂCHÍT//Ă răchităe f. 1) Arbust cu ramuri lungi, subţiri şi flexibile, cu frunze înguste şi alungite, cu flori dispuse în amenţi, care creşte mai ales pe malul apelor. 2) Nuiele din acest arbore din care se împletesc diferite obiecte (coşuri, scaune etc.); mlajă; lozie. ♢ Când va face plopul pere şi răchităa micşunele nici-odată. /<bulg., sb. rakitaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXrăchítă (răchíte), s.f. – Numele mai multor specii de salcie (Salix fragilis, S. incana, S. viminalis, S. purpurea). – var. richită. sl. rakyta (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 49), cf. bg., sb., cr., slov. rakita, ceh. rakyta, pol. rokita, mag. rakottya. – Der. răchitan, s.m. (plantă, Lythrum salicaria); răchitar, s.m. (fluturele lui Cossus ligniperda); răchitiş, s.n. (mulţime de răchite); răchiţea, s.f. (plantă, Vaccinium oxycoccos); răchiţică, s.f. (nume de arbuşti, Epilobium angustifolium, Elaeagnus angustifolia). Arichiţă, s.f. (zer), hapax atestat în Oltenia, poate fi acelaşi cuvînt cu răchită, richită şi se explică prin obiceiul de a pune brînza pe o împletitură sau un tipar de răchită, cf. it. giunco "răchită", giuncata "brînză", fr. jonchée "rogojină de răchită" şi "brînză" (după Hasdeu, 1643, din lat. *alicŭla ‹ alica "secară-albă; alac", cf. p. Papahagi, Notiţe etim. 1 şi DAR; după Diculescu, Elementele, 453, din lat. *alicula ‹ gr. *ἀλλιϰύλη, din ἄλλιξ "tunică").Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
