ruşine

RUŞÍNE s.f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greşeală. ♢ loc. adj. şi adv. Fără ruşine = fără jenă, cu obrăznicie. ♢ expr. A muri de ruşine sau a-i plesni cuiva obrazul de ruşine, se spune când cineva se simte foarte ruşinat. N-ai (sau n-are) ruşine sau nu-ţi (sau nu-i, nu le etc.) e ruşine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simţ, obraznic, nesimţit, neruşinat. 2. Rezervă, modestie, reţinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ♢ expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de ruşine sau a face cuiva ruşine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situaţie penibilă. 4. Motiv de a se simţi ruşinat; necinste, dezonoare, umilinţă. ♢ expr. A păţi (o sau vreo) ruşine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) ruşine sau (e) mai mare ruşinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, ruşinos. A fi ruşinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se ruşinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (pop.) Denumire a organului genital la om şi la animale. ♢ Compus: ruşinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota şi silvestris). – cf. lat. r o s e u s.

Trimis de romac, 19.10.2008. Sursa: DEX '98



Ruşine ≠ cinste, neruşine

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



RUŞÍNE s. 1. v. jenă. 2. v. timiditate. 3. v. bună-cu-viinţă. 4. v. jignire. 5. înjosire, umilinţă. (Ce ruşine a suportat!) 6. v. dezonoare. 7. batjocură, ocară, (înv. şi pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ruşine.) 8. (bot.) ruşinea-fetei (Daucus carota şi silvestris) = (reg.) buruiana-ruşinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-câmp, morcov-sălbatic, pătrunjel-sălbatic, (prin Mold.) ruşinoasă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ruşíne s. f., g.-d. art. ruşínii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



RUŞÍN//E ruşinei f. 1) Senzaţie sau sentiment de neplăcere, amestecată cu jenă, cauzate de o situaţie penibilă. ♢ A-i fi (sau a avea) ruşine a se ruşina. A nu avea (nici un pic de) ruşine se spune despre un om obraznic, lipsit de bun-simţ. A muri (sau a intra în pământ, a-i plesni cuiva obrazul) de ruşine a se simţi foarte ruşinat. Nu ţi-e ruşine (obrazului sau la obraz), să-ţi fie ruşine se spune pentru a mustra pe cel care a săvârşit o faptă reprobabilă. 2) Sentiment de decenţă în relaţiile sociale; rezervă în comportare, determinată de bună-cuviinţă; pudoare. ♢ Fără ruşine în mod obraznic. Cu ruşine cu modestie; cu sfială. 3) Situaţie înjositoare, umilitoare; necinste; dezonoare. ♢ A se face (sau a se da) de ruşine a se compromite. A face (sau a da) de ruşine (pe cineva sau ceva) a submina cinstea (cuiva sau a ceva). Ce ruşine! se spune când se creează o situaţie care dezonorează în mod grav pe cineva. (E) mai mare ruşineea este ceva (foarte) ruşinos. A păţi o ruşine a) a ajunge într-o situaţie umilitoare, dezonorantă; b) a nu izbuti în ceva. A fi ruşineea cuiva se spune despre un om netrebnic, care dezonorează pe altii. [G.-D. ruşinii] /cf. lat. roseus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RUŞÍNE s.f. ruşine 3. ruşine ♢ E x p r . A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da, a face pe cineva) de ruşine ruşine ♢ A da cinstea pe ruşine v. c i n s t e.

Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: DLRLC