- rus
- RUS, -Ă, ruşi, -se, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. adj. Care aparţine Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.Trimis de LauraGellner, 08.07.2004. Sursa: DEX '98RUS adj. v. arămiu, roşcat, roşcovan, roşiatic.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeRUS s. v. şvab.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeRUS s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) muscal, (înv.) rosian. (E rus de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. şi pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Stepa rus.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimerus s. m., adj. m., pl. ruşi; f. sg. rúsă, pl. rúseTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRUS1 rusă (ruşi, ruse) Care aparţine Rusiei sau populaţiei ei; din Rusia. Stepă rusă. /< rus. rusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXRUS2 ruşi m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Rusiei sau este originară din Rusia. /< rus. rusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXRUS2, RÚSĂ, ruşi, rúse, adj. Blond. (din sl. rŭsu; deriv. din lat. russus pare mai puţin prob., cf. roşu)Trimis de tavi, 14.11.2008. Sursa: DERRUS3, ruşi, s.m. (entom.) Şvab1, Blatta germanica. (din rus2)Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: DERrus (rúsă), adj. – Roşu. – Mr. arus, megl. rus. sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Puşcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puţin probabilă, cf. roşu. – Der. rus, s.m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roşu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s.f. (femeie rusă; oaie roşcată); ruscea (var. ruşcea), s.f. (brînduşă, Colchicum autumnale); ruscuţă, s.f. (plante, Adonis flamea, a. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); ruseşte, adv. (în rusă, ca ruşii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila ruşilor); rusneac (var. rusnac), s.m. (rutean); ruşeţ, adj. (roşcat); ruşiţă, s.f. (vacă roşcată); ruşulică (var. ruş(c)uliţă), s.f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Ruşchiu, s.n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, ruşcea), datorită culorii roşietice a unora din aceste locuri, ca şi în cazul lui ruşeţ, foarte folosit ca toponim; explicaţia lui Puşcariu, Dacor., III, 680, care porneşte de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.