rococo

rococo
ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură şi în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (şi substantivat, n.) = stil artistic de ornamentaţie răspândit în sec. XVIII, provenind din Franţa, caracterizat printr-o bogăţie excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. fig. Extravagant. – Din fr. rococo.
Trimis de romac, 23.02.2004. Sursa: DEX '98

rococó s. n., adj. invar.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ROCOCÓ adj. invar. 1) (în arhitectura şi arta aplicată europeană din sec. XVIII): (Stil) rococo stil caracterizat printr-o tendinţă excesivă de elemente decorative, culori deschise şi strălucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobişnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ROCOCÓ adj. invar. 1. Stil rococo (şi s.n.) = stil de ornamentaţie de origine franceză răspândit în sec. XVIII, care se caracterizează printr-o deosebită bogăţie a decorului, prin tendinţa spre asimetrie şi spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. v. rocaille. 2. Stil în istoria literară de la sfârşitul sec. XVIII care implică, pe de o parte, înclinaţia spre anume genuri şi specii, iar pe de alta, o manieră şi anumite modalităţi specifice ale expresiei. 3. (fig.) Extravagant, ieşit din comun. [< fr. rococo, cf. rocaille – pietriş].
Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN

ROCOCÓ adj. inv. stil rococo (şi s. n.) = stil de ornamentaţie în arhitectură şi arta decorativă din sec. XVIII, de origine franceză, care urmează barocului, printr-o deosebită bogăţie a decorului, prin tendinţa spre asimetrie şi spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. ♢ (p. ext.) demodat şi puţin ridicol. (< fr. rococo)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • ROCOCO — Les termes qui désignent les styles sont très souvent, dans leur acception primitive, des mots péjoratifs: gothique, maniérisme, baroque, pompier ont été ou sont encore employés avec une valeur polémique. Ils permettent de qualifier, ou plutôt de …   Encyclopédie Universelle

  • Rococó — Saltar a navegación, búsqueda El Petit Trianon, «apartamento» que Madame de Pompadour, amante de Luis XV y promotora del Rococó, se hizo construir para alejarse del ambiente palaciego de Versalles …   Wikipedia Español

  • rococó — adjetivo,sustantivo masculino 1. [Estilo artístico o decorativo] que es propio del siglo XVIII europeo y se caracteriza por su gusto refinado y abundancia de formas: un salón rococó, una mesa rococó, muebles de estilo rococó. El Rococó resulta un …   Diccionario Salamanca de la Lengua Española

  • Rococo — Ro*co co, a. Of or pertaining to the style called rococo; like rococo; florid; fantastic. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

  • rococo — agg. [dal fr. rococo, alteraz. scherz., avvenuta nel gergo degli artisti, di rocaille, ammasso di pietre ]. [pieno di fronzoli e di artifici, anche spreg.] ▶◀ artificioso, arzigogolato, barocco, bizzarro, capriccioso, ghiribizzoso, stravagante.… …   Enciclopedia Italiana

  • rococo — 1836, old fashioned, from Fr. rococo, apparently a humorous alteration of rocaille shellwork, pebble work from M.Fr. roche rock, from V.L. *rocca stone. Specifically of furniture or architecture of the time of Louis Quatorze and Louis Quinze,… …   Etymology dictionary

  • rococó — (Del fr. rococo, forma jocosa de rocaille). adj. Se dice del estilo barroco que predominó en Francia en tiempo de Luis XV. U. t. c. s.) …   Diccionario de la lengua española

  • rococo — ► ADJECTIVE 1) relating to an elaborately ornate late baroque style of European furniture or architecture of the 18th century, characterized by asymmetrical curves, scrollwork, and decorative motifs. 2) (of music or literature) highly ornamented… …   English terms dictionary

  • rococo — [rə kō′kō; ] occas. [ rō΄kə kō′] n. [Fr < rocaille, rock work, shell work < roc < OFr roche,ROCK1] 1. [occas.R ] a style of architecture, decorative art, music, etc. of the early 18th cent. developed from and in reaction to the Baroque… …   English World dictionary

  • Rococo — Ro*co co, n. [F.; of uncertain etymology.] A florid style of ornamentation which prevailed in Europe in the latter part of the eighteenth century. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”