- balama
- BALAMÁ, balamale, s.f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puţin una se învârteşte după montare în jurul axului, spre a permite unei uşi, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă şi să se deschidă prin rotire parţială; şarnieră, ţâţână. ♦ fig. (fam.; la pl.) Încheieturi, articulaţii ale corpului. ♢ expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ţine) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneţii, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.Trimis de paula, 09.03.2002. Sursa: DEX '98BALAMÁ s. şarnieră, (pop.) tâţână, (Transilv. şi Maram.) pipă, (prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) şarc. (balama la uşă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimebalamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamáleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBALAMÁ balamale f. 1) Dispozitiv metalic constând din două plăci unite între ele, care, prinse respectiv de un cadru fix şi de un panou mobil, fac posibilă închiderea şi deschiderea panoului; ţâţână. 2) la pl. pop. Legătură mobilă între două oase şi locul acestei legături; încheietură; articulaţie. ♢ A scoate (pe cineva) din balamale a enerva (pe cineva). A-şi ieşi (sau a sări) din balamale a se enerva tare; a-şi ieşi din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele a avea frică; a se teme. [art. balamaua; G.-D. balamalei ] /<turc. baglamaTrimis de siveco, 02.09.2008. Sursa: NODEXbalamá (balamále), s.f. – 1. Ţîţînă, şarnieră. – 2. Balama. tc. balama (Şeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin şi alb. bagljamë, bg., sb. baglama.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.