baci

BACI, baci, s.m. 1. Cioban care conduce o stână. 2. Cel care câştigă şi aruncă primul la jocul de arşice. – et. nec.

Trimis de paula, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BACI s. (reg.) sameş, scutar. (Baciul unei stâne.)

Trimis de siveco, 26.12.2007. Sursa: Sinonime



baci s. m., pl. baci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BACI baci m. Cioban care conduce o stână. [Monosilabic] /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BACI- Element prim de compunere savantă cu sensul de "bacă". [< lat. bacca].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



bací (bací), s.m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverenţă cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arşice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de provenienţă orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenţa sa în dialecte, şi de asemenea prin apariţia sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca şi ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăşi aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica provenienţa sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menţionate mai sus, şi faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuşi, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveşte, şi dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater şi posibil acelaşi care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicaţii vechi par prea puţin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta "tată" (Slaw. Elem., 14) şi cu baština "moştenire" (Lexicon, 12), ipoteză greu de susţinut, datorită dificultăţilor fonetice. Şeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baş "şef", care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărţiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 şi derivat din mag. – Pentru provenienţa rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 şi Berneker 37; şi din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s.f. (căşărie; ocupaţia baciului); băcioi, s.m. (baci); băcit, s.n. (dijmă care se plăteşte baciului); băciţă, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



BACI- elem. "bacă". (< engl. bacci-, cf. lat. bacca)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN