recurenţă

RECURÉNŢĂ, recurenţe, s.f. 1. Caracterul a ceea ce este recurent¹; revenire. 2. (mat.; în sintagma) Formulă de recurenţă = formulă care exprimă un termen dintr-un şir în funcţie de valorile unor anumiţi termeni precedenţi. – Din fr. récurrence.

Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



recurénţă s. f., g.-d. art. recurénţei; pl. recurénţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



RECURÉNŢ//Ă recurenţăe f. Caracter recurent; revenire; întoarcere. Formulă de recurenţă. /<fr. récurrence

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RECURÉNŢĂ s.f. Caracterul a ceea ce este recurent; repetiţie, revenire. ♢ (log.) Demonstraţie prin recurenţă = demonstraţie prin inducţie completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide. [cf. fr. récurrence].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



RECURÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi recurent (I); repetiţie, revenire, reîntoarcere. ♢ reacţie a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. o (log.) raţionament prin recurenţă = demonstraţie prin inducţie completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de recurenţă = formulă care exprimă orice termen dintr-un şir, în funcţie de termenii precedenţi. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui gheţar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN