păun

PĂÚN, păuni, s.m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui şi cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ♢ expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Din lat. pavo, -onis.

Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX '98



păún s. m., pl. păúni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PĂÚN păuni m. 1) Pasăre sedentară de talie mare, cu coada foarte lungă (în evantai) şi frumoasă, cu penaj de culoare albastră-verzuie. ♢ A se umfla în pene ca păunul a fi fudul, îngâmfat. A se îmbrăca în pene de păun a-şi atribui meritele altuia. 2) Pană din coada unei astfel de păsări. /<lat. pavo, păunonis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



păún (păúni), s.m. – Pasăre cu coadă lungă pe care o poate răsfira ca un evantai. – Mr., megl., istr. păun. lat. pāvōnem (Puşcariu 1292; REW 6313; Tiktin), cf. it. pavone, calabr. paúne, sicil. pauni, prov. pau, fr. paon, sp. pavón, port. pavão. Der. din sl. paunŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 558), din bg., sb. paun (Domaschke 143), sau din lat. prin intermediul sl. (Candrea), nu e sigură, fiindcă sl. ar putea proveni din rom. (cf. Romansky 124; Candrea, Raporturile, 217; după Vasmer, II, 325, din mgr. παούνι. Pentru fonetism, cf. tăun. Der. păună, s.f. (femela păunului; nume de femeie); păunar, s.m. (paznic sau vînzător de păuni); păunar (var. păunărie), s.n. (curte cu păuni); păunaş, s.m. (pui de păun; tînăr voinic); păuniţă, s.f. (femela păunului, nume de plantă, fată drăguţă; libelulă, Libellula depressa); păuni (var. împăuna), vb. refl. (a se îngîmfa); păunior, s.m. (Banat, florinte, Fringilla chloris); păunat, adj. (cu penaj în ape).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER