- păstor
- PĂSTÓR, păstori, s.m. 1. Cioban. ♢ Compus: (astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloşca-cu-Pui. 2. fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – lat. pastor.Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98PĂSTÓR s. v. cioban.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePĂSTÓR s. v. părinte, popă, preot.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePĂSTORUL-CU-ÓILE s. art. v. pleiadele.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimepăstór s. m., pl. păstóriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPăstórul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Dicţionar ortograficPĂSTÓR păstori m. 1) Persoană care are în grijă oile; cioban. ♢ păstorul-cu-Oile constelaţie din emisfera boreală. 2) rel. Slujitor al cultelor (la protestanţi). /<lat. PastorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpăstór (păstóri), s.m. – 1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. lat. pastor (Puşcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Puşcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influenţat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s.m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s.m. (ciobănaş; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paşte vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioşi); păstorie, s.f. (ocupaţie de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstoreşte, adv. (ca un păstor); păstorit, s.n. (creşterea vitelor); păstoriţă, s.f. (ciobăniţă); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s.m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
