- avânt
- AVẤNT, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forţă în mişcari. ♢ loc. vb. A-şi lua avânt = a se avânta. 2. Însufleţire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).Trimis de ana_zecheru, 02.04.2009. Sursa: DEX '98Avânt ≠ decădere, regres, declinTrimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: AntonimeAVÂNT s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. şi fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântaţi cu mai mult avânt!) 3. v. patos.Trimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: Sinonimeavânt s. n., pl. avânturiTrimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: Dicţionar ortograficAVÂNT avânturi n. 1) Energie în mişcare; vioiciune; însufleţire. ♢ A-şi lua avânt a se pregăti pentru săritură; a se avânta. A-i tăia cuiva avântul a descuraja pe cineva. 2) Dezvoltare rapidă; progres. ♢ A lua avânt a se dezvolta rapid. 3) Imbold lăuntric, puternic care înlesneşte realizarea unei acţiuni; elan; entuziasm; exaltare; ardoare. /v. a (se) avântaTrimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: NODEXavînt (avînturi), s.n. – Pornire, elan, însufleţire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greşită, avînt trebuie să fi fost la început înţeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, şi nici în dialecte). Construcţia ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simţit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formaţie probabil artificială şi modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formaţie postverbală de la avînta, şi acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).Trimis de blaurb, 02.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.