- pârci
- pârci1, pấrciuri, s.n. (reg.) limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde; greş, jibiţă, clin.Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DARpârci2, pârci, s.m. 1. (înv. şi pop.) ţap de prăsilă; berbec de prăsilă. 2. (pop.) miros caracteristic pe care îl au ţapii în perioada de împerechere; sudoare de ţap, pârceală, pârcit, pârcitură, pârcioc, pârciţă. 3. (reg.) hormonii sexuali la om. 4. (reg.) tânăr desfrânat, uşuratic. 5. (reg.) om de statură mică, pipernicit; copil. 6. (reg.) varietate de struguri cu boabe mici.Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DARpârci3 s.n. sg. (reg.) 1. ceaţă deasă, pârceală. 2. ninsoare cu fulgi mărunţi şi rari.Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DARpârcí4, pârcésc, vb. IV refl. (reg.; despre capre şi oi) a se împreuna cu masculii lor pentru fecundare.Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DARpîrci (-i), s.m. – Ţap. – Mr. pîrci, megl. părci. sb. prč, cr. pèrč, cf. ceh. prk, bg. părč, alb. përč (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der. pîrci, vb. refl. (a se împerechea ţapul cu capra), din sb. prcati, cr. pèrcati se; pîrcit, s.n. (împerecherea caprelor); pîrcelivă, adj. f. (oaie cu bot mare); pîrciui, vb. (a tunde oile); pîrciuială (var. pîrciuitură), s.f. (Olt., tunsoare); pîrcioaică, s.f. (ţuică inferioară), probabil din cauza mirosului său urît; pîrţag, s.n. (capriciu, toană; supărare), probabil după arţag, cf. ceh. prchnouti "a turba", pol. pierzchanie "furie" (Cihac, II, 355), it. capriccio ‹ capra, sp. estar como una cabra "a fi ca o capră" (relaţia cu pîrţ, indicată de Scriban, este întîmplătoare).Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.