- puţi
- PUŢÍ, put, vb. IV. intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ♢ expr. A puţi locul sub cineva sau a-i puţi cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneş. A puţi a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e aşa şi-aşa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulţumit. A-i puţi a... = a simţi miros de... ♦ fig. (fam.; urmat de determinări introduse prin prep. "de") A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piaţa de mere. – lat. *putire (= putere).Trimis de ana_zecheru, 27.04.2004. Sursa: DEX '98PUŢÍ vb. a duhni, a mirosi, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (puţi a băutură.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimepuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. put, imperf. 3 sg. puţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pútăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA PUŢÍ put intranz. 1) A emana un miros urât; a mirosi urât. 2) pop. A fi semne că are sau va avea loc. Pute a bătaie. ♢ Pute a pustiu se spune despre ceea ce este gol (camere, buzunare, pungi etc.). 3) fig. fam. A fi plin peste măsură; a fi supraîncărcat. Pute piaţa de legume. /<lat. putereTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpuţí (puţít, puţít), vb. – A mirosi urît. – Megl. put(puţos), ambuţiri. lat. *putῑre în loc de putēre (Puşcariu 1414; REW 6876), cf. it. putire (Prati 803), prov., cat. pudir; fr. puer (‹ v. fr. puir). – Der. apuţit, s.n. (înv., miros); pucios, adj. (urît mirositor), probabil în loc de *puţicios, cf. v. it., pist. puzzoso; pucioasă, s.f. (sulf), în loc de piatră pucioasă (după Puşcariu 1394 şi Candrea de la un lat. *puteōsa; puciocnă (var. pucio(a)gnă), s.f. (plantă, Bifora radians); împuţi, vb. (a răspîndi un miros greu; refl., a începe să miroasă urît, a se putrezi; refl., a se băşi); împuţiciune, s.f. (duhoare, putoare; lene); împuţit, adj. (puturos; stricat; leneş). – cf. putoare.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
