puşcă

PÚŞCĂ, puşti, s.f. 1. Armă de foc portativă şi individuală cu patul de lemn şi cu ţeava lungă. ♢ Puşcă-mitralieră = puşcă la care încărcarea şi descărcarea se execută automat. Puşcă de soc = puşcoci. ♢ expr. (Adverbial) Gol puşcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) puşcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (şi de-a dreptul). 2. (înv.) Tun. 3. (bot.; în compusul) Puşca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. puşka.

Trimis de oprocopiuc, 27.04.2004. Sursa: DEX '98



PUŞCA-LÚPULUI s. v. garoafă, garofiţă de grădină.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



PÚŞCĂ s. (înv. şi reg.) durdă, flintă, sâneaţă. (Are puşcă încărcată.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



PÚŞCĂ s. v. arc, praştie, tun.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



púşcă s. f., g.-d. art. púştii; pl. puşti

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PÚŞCĂ puşti f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu ţeava lungă şi cu patul de lemn. ♢ puşcă antitanc puşcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. puşcă-mitralieră puşcă la care încărcarea şi tragerea se fac în mod automat. Gol puşcă (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) puşcă a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puştii] /<ung. puska

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



púşcă (púşti), s.f. – 1. (înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (înv.) Pompă de incendiu. sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, ţig., sp. pusca (Besses 136). – Der. puşca (var. împuşca), vb. (a trage cu puşca; a ucide cu foc de armă); (îm)puşcă’n lună, s.m. (haimana, golan; hoţ, bandit); (îm)puşcătură, s.f. (foc de puşcă); puşcar, s.m. (înv., tunar, artilerist); puşcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); puşcărire, s.f. (împuşcătură); puşcaş, s.m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldaţi infanterişti sub comanda marelui armaş; trăgător; vînător înarmat cu o puşcă); puşcoci (var. pişcoci, puşcoace, pişcoace), s.n. şi f. (puşcă veche, jucărie ca o puşcă); puşcărie, s.f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); puşcăriaş, s.m. (deţinut); puşcuţă, s.f. (puşcă; cuşcă); puşculiţă, s.f. (puşcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă puşcărie "temniţă" trebuie explicat prin faptul că vreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în puşcuţă şi puşculiţă, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsa "cutie", gr. πυξίς "cutie, ţarc". bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER