punte

PÚNTE, punţi, s.f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) aşezat peste un şanţ, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ♢ expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieşi dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre şi punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust aşezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălţime. ♢ Punte de comunicaţie = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planşeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie şi un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (chim.; sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – lat. pons, -ntis.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



PÚNTE s. 1. (mar.) covertă, (înv.) pod. (Marinarii pe punte!) 2. v. plută. 3. v. chingă. *4. vamă. (punte reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.) 5. punte de hidrogen v. legătură de hidrogen.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PÚNTE s. v. chingă, coardă, cordar, pârleaz, pod, posadă, schimbătoare, stinghie.

Trimis de siveco, 01.12.2008. Sursa: Sinonime



púnte s. f., g.-d. art. púnţii; pl. punţi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PÚN//TE punteţi f. 1) Pod îngust care poate fi trecut numai pe jos. ♢ punte de scăpare mijloc de ieşire dintr-o situaţie grea. punte de trecere mijloc cu ajutorul căruia se face legătura între două părţi diferite. A se face (sau a se pune) luntre şi punte v. LUNTRE. 2) Scândură lată fixată pe o schelă şi folosită pentru efectuarea lucrărilor de construcţie la înălţime. 3) Planşeu orizontal fixat între etajele unei corăbii sau ale unui vapor. punte superioară. punte de promenadă. ♢ punte de comandă punte aşezată transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigaţie. 4) Pod mobil care face legătura între nave şi chei. 5) Placă îngustă de metal, prevăzută cu o gaură în care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru măsurarea unor mărimi electrice. /<lat. pons, puntentis

Trimis de siveco, 17.03.2008. Sursa: NODEX



púnte (púnţi), s.f. – 1. Pod îngust. – 2. Plută de candelă. – 3. Platforma unei mori de apă. – 4. Platforma unei ambarcaţii. – 5. Traversă care susţine cele două braţe ale ferăstrăului de mînă. – 6. În mitologia populară ultima vamă a morţilor, situată pe un pod deasupra iadului, în care cad sufletele păcătoşilor. – Mr. punte, megl. punti. lat. pǒntem (Puşcariu 1402; Candrea-Dens., 1474; REW 6649), cf. vegl. puant, it., port. ponte, prov., fr., cat. pont, sp. puente. S-a specializat pentru a desemna podurile care servesc numai pietonilor formate în general doar dintr-un trunchi de copac care uneşte cele două maluri ale unui rîu sau ale unei prăpăstii; trecătorile pentru căruţe se numesc pod. – Der. puntaş s.m. (înv., tîmplar constructor de punţi).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER