pui

PUI¹, pui, s.m., interj. I. s.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieşirea din ou până la maturitate. ♢ expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic şi mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. p. gener. Orice animal de la naştere până la maturitate. ♢ expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie uşuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici ţipenie, nimeni. ♦ (fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbeşti cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. "de", care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. "de", care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care creşte din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiţă, lăstar. ♦ spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileţ. 7. (pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciuliţe pe pieptul, pe poalele şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. ♦ (reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei ţesături; picăţele. 8. Ambarcaţie mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – lat. *pulleus (= pullus).

Trimis de oprocopiuc, 08.01.2008. Sursa: DEX '98



PUI², pui, s.m. Puişor². – Din scr. pulja.

Trimis de oprocopiuc, 08.01.2008. Sursa: DEX '98



PUͳ, pers. 3 puieşte, vb. IV. tranz. (Reg; despre păsări) A face pui¹. [var.: puiá vb. I] – Din pui¹.

Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CLOŞCA-CU-PÚI s. art. v. pleiadele.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



PUI s. I. 1. (pop.) făt. (puiul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu puiii ei.) *3. (reg.) căţel. (puiul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuţă.

Trimis de siveco, 07.04.2009. Sursa: Sinonime



PUI s. v. bobiţă, copil, mişină, picăţea, sertar.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PUÍ vb. v. copili, face, făta, goni, împerechea, împreuna, încrucişa, înfrăţi, naşte, plivi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PUI-DE-GÂSCĂ s. v. păpădie.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



Clóşca-cu-Pui (astron.) s. pr. f.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



pui (fiinţă, obiect mic, monedă, acţiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pui (cusătură) s. m., pl. pui, art. púii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pui interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pui, pui interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



puí vb., ind. prez. 3 sg. puiéşte, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. puiáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PUI¹ pui m. I. 1) Pasăre de la ieşirea din găoace şi până la maturitate. pui de găină. pui de curcă. ♢ pui de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de pui. 3) Orice fiinţă vie în prima fază de dezvoltare. pui de om. pui de urs. ♢ pui de lele a) persoană uşuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. pui de viperă (sau de năpârcă, de şarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care porneşte de la rădăcina unei plante; copileţ. 5) fig. fam. Fiinţă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciuliţe mărunte făcută pe pieptul şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): pui de ger ger cumplit. pui de somn somn bun, reconfortant. pui de chef chef mare. pui de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PUI² pui m. pop. Iritaţie a pielii la mâini sau/şi la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acţiunea concomitentă a umezelii, frigului şi a murdăriei. /<lat. pulleus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PUI³ interj. (se foloseşte repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină şi găinile). /<lat. pulleus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A PUÍ pers. 3 puiéşte intranz. rar A scoate pui; a se înmulţi. /v. pui

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



púi (púi), s.m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Căţeluş. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiţă. – 5. (Trans.) Sămînţă, bob. – 6. Fiu, odraslă de ... – 7. Perniţă. – 8. Model de cusătură pe ii şi pe cămăşi. – 9. (Banat, Trans.) Lădiţă, cutiuţă. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picăţea. – 12. Acţiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Puşcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca şi direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (serveşte pentru a chema găinile); pu(i)eţ, s.m. (mlădiţă, pomişor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulţi, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie "mulţime", soluţie îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naşte, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulţi, a prolifera; a mîzgăli; a ameţi, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini şi lupi; a prolifera); puiac, s.m. (căţelandru; arpagic); puiag, s.n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s.f. (joc de copii care prezintă lupta cloştii cu uliul); puiandru, s.m. (pui mare, căţelandru; mlădiţă); puiat, s.n. (reproducţie, perioadă de împerechere la animale); puică, s.f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileţ, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiţă, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuţă (var. puiculiţă, puiculeană, puichiţă), s.f. (puică, iubită); puiete, s.m. (răsad, plantă tînără), cf. pueţ; puios, adj. (prolific); puişor, s.m. (pui; puică; pernuţă; Mold., muşchiuleţ de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăşi etc.); puit, s.n. (împerechere); puiţă, s.f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o căţea in călduri); puiţa, vb. refl. (a se înmulţi, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – cf. pulă.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER