- procurator
- PROCURATÓR, procuratori, s.m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberţi, însărcinat cu strângerea dărilor şi cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneţiei şi Genovei, în evul mediu. 3. Persoană care acţionează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.Trimis de oprocopiuc, 19.04.2004. Sursa: DEX '98PROCURATÓR s. v. procurist.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeprocuratór s. m., pl. procuratóriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPROCURATÓR procuratori m. 1) (în Roma antică) Magistrat care avea în însărcinare încasarea impozitelor şi guvernarea unei provincii. 2) Persoană care acţionează în numele cuiva pe baza unei procuri. /<fr. procurateur, lat. procuratorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor şi cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova şi Veneţia. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur.Trimis de LauraGellner, 04.08.2005. Sursa: DNPROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor şi cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova şi Veneţia. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNprocuratór (procuratóri), s.m. – Împuternicit, înalt magistrat. lat. procurator (sec. XVIII), cf. pol. prokurator (Tiktin).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.