procliză

procliză
PROCLÍZĂ, proclize, s.f. (gram.) Aşezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din fr. proclise.
Trimis de oprocopiuc, 18.04.2004. Sursa: DEX '98

proclíză s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. proclízei; pl. proclíze
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

PROCLÍZ//Ă proclizăe f. gram. (în opoziţie cu encliză) Fenomen care constă în alipirea unui element neaccentuat la începutul cuvântului accentuat (formând cu acesta corp fonetic comun). /<fr. proclise
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

PROCLÍZĂ s.f. (op. e n c l i z ă) Aşezare a unui cuvânt sau a unei particule în poziţie proclitică. [< fr. proclise, cf. gr. proklisis].
Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN

PROCLÍZĂ s. f. aşezare a unui cuvânt, a unei particule etc. în poziţie proclitică; antepunere. (< fr. proclise)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • antepunere — antepúnere s. f. → punere Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic  ANTEPÚNERE s.f. Acţiunea de a antepune. [< antepune]. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN  ANTEPÚNERE s. f. antepoziţie (1), procliză. (<… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”