priveghia

priveghiá (ghéz, – át), vb. – 1. A sta treaz, a sta de veghe. – 2. A veghea, a păzi. – Mr. privegl’u. var. privighia şi der. lat. pervĭgĭlare (Puşcariu 1391; Philippide, II, 652). – Der. priveghere, s.f. (veghe, pază; supraveghere; slujbă în ajunul unei sărbători); priveghetor, s.m. (supraveghetor; gardă; bărbătuşul priveghetorii; Mold., subprefect, funcţie stabilită prin decretul lui Alexandru Cuza, în 24 ianuarie 1859); privighetoare, s.f. (femeie care priveghează; Trans., lumînare care se aprinde la căpătîiul unui mort; pasăre cîntătoare, Erithacus luscinia); priveghiu, s.n. (veghe, pază, pază de noapte; veghere a unui mort, înainte de înmormîntare). Din rom. provine rut. prewetje (Candrea, Elemente, 408), ca şi sb. privek "serbare nocturnă".

Trimis de blaurb, 16.09.2008. Sursa: DER