- primar
- PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s.m. I. adj. 1. Iniţial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanţă, de bază. ♢ Învăţământ primar = formă de învăţământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline şi care constituie primele patru clase ale scolii generale. Clasă primară (şi substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Şcoală primară (şi substantivat, f.) = şcoală de învăţământ primar; curs primar; clădire în care se predă această formă de învăţământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor fraţi şi surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obţine în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină şi care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente şi compuşi chimici) Care are o singură valenţă satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s.m. Reprezentant al conducerii centrale în oraşe şi comune, cu atribuţii administrative. [var.: (II, pop.) primáre s.m.] – Din lat. primarius. cf. fr. p r i m a i r e , m a i r e.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Primar ≠ secundarTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimePRIMÁR adj. 1. v. originar. 2. v. primitiv. 3. v. ele-mentar. 4. v. elementar.Trimis de siveco, 20.11.2007. Sursa: SinonimePRIMÁR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. şi Ban.) birău, (Transilv., Ban. şi Olt.) chinez, (Transilv. şi Ban.) jude, (înv.) judeţ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starşină. (primar al satului.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimePRIMÁR s., adj. v. paleozoic.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeprimár adj. m., s. m., pl. primári; f. sg. primáră, pl. primáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPRIMÁR1 primară (primari, primare) 1) Care constituie un început; care caracterizează un început; iniţial; primordial; începător. Etapă primară. ♢ Şcoală primară şcoală începătoare. Văr primar, vară primară a) grad de rudenie stabilit între copiii fraţilor sau ai surorilor; b) persoană aflată în acest grad de rudenie. 2) Care se prezintă simplu de tot; rudimentar. /<lat. primariusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPRIMÁR2 primari m. Conducător administrativ al unui oraş, al unei comune sau al unui sat. /<lat. primariusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (geol.) Eră primară (şi s.n.) = paleozoic; terenuri primare = terenuri formate în era primară. ♦ primordial, de bază. ♦ Simplist. [< fr. primaire, cf. lat. primarius, it. primario].Trimis de LauraGellner, 16.02.2007. Sursa: DNPRIMÁR s.m. Şeful unei administraţii comunale. ♦ Preşedintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat. primarius, după fr. maire].Trimis de LauraGellner, 16.02.2007. Sursa: DNPRIMÁR, -Ă I. adj. 1. iniţial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază. o învăţământ primar = formă de învăţământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noţiunile elementare ale principalelor discipline; eră primară = paleozoic; medic primar = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ♢ simplu, rudimentar, simplist. ♢ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector primar = ansamblu de activităţi economice producător de materii prime (agricultura şi industriile extractive). ♢ (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli. 2. care se manifestă brutal; care dovedeşte lipsă de cultură, de rafinament. 3. (despre elemente şi compuşi chimici) cu o singură valenţă satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atribuţii administrative în oraşe şi comune. (< lat. primarius, fr. primaire)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNprimár (primáră), adj. – 1. În expresia: văr primar. – 2. (s.m.) Reprezentant al conducerii centrale în oraşe şi comune. – 3. (s.m., arg.) Client care nu dă bacşiş. – Mr. (ver) primar. lat. prῑmārius (Puşcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt moştenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de imstituţie, în 1874, şi se sprijină pe fr. maire. – Der. primăreasă, s.f. (nevastă de primar, primăriţă); primărie, s.f. (localul, sediul unde lucrează primarul); primariat, s.f. (slujbă de primar).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
