- predica
- PREDICÁ, prédic, vb. I. intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ♢ expr. A predica în deşert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ tranz. A recomanda ceva cu insistenţă; a răspândi, a propaga idei, concepţii etc. – Din lat. praedicare.Trimis de RACAI, 15.11.2007. Sursa: DEX '98PREDICÁ vb. v. propovădui.Trimis de siveco, 04.12.2007. Sursa: Sinonimepredicá vb., ind. prez. 1 sg. prédic, 3 sg. şi pl. prédicăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA PREDICÁ prédic 1. intranz. rel. A rosti o predică; a propovădui. ♢ predica în deşert (sau în pustiu) a vorbi în zadar. 2. tranz. fig. (idei, concepţii, învăţături etc.) A propaga cu insistenţă. /<lat. praedicareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPREDICÁ vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (fig.) A sfătui, a recomanda cu insistenţă. 2. (fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. prédic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare].Trimis de LauraGellner, 12.02.2007. Sursa: DNPREDICÁ vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistenţă; a propovădui. (< lat. praedicare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNpredicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic. lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s.f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicaţie, s.f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s.n., din fr. prédicat; predicator, s.m., din fr. prédicateur.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.