- predecesor
- PREDECESÓR, -OÁRE, predecesori, -oare, subst. 1. s.m. şi f. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcţie, într-un post, într-o activitate etc., considerată în raport cu aceasta; antecesor, înaintaş. 2. s.m. (Mai ales la pl.) Strămoş, înaintaş. – Din fr. prédécesseur.Trimis de oprocopiuc, 08.04.2004. Sursa: DEX '98Predecesor ≠ succesor, urmaşTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimePREDECESÓR s. antecesor, înaintaş, precursor, premergător, (înv.) procatoh, prodrom, înainte mergător, (înv., bis.) prediteci. (predecesorii noştri direcţi.)Trimis de siveco, 13.11.2008. Sursa: Sinonimepredecesór s. m., pl. predecesóriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPREDECES//ÓR predecesoroáre (predecesoróri, predecesoroáre) m. şi f. 1) Persoană care a precedat într-un domeniu de activitate, într-o funcţie; premergător; antecesor. 2) mai ales la pl. Persoană care a precedat generaţia actuală; strămoş. /<fr. prédecesseurTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPREDECESÓR, -OÁRE adj., s.m. şi f. (Cel) care a precedat pe cineva într-o funcţie, într-o demnitate etc.; înaintaş, precursor; premergător. // s.m. (mai ales la pl.) Strămoş. [cf. fr. prédécesseur, lat. praedecessor].Trimis de LauraGellner, 12.02.2007. Sursa: DNPREDECESÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcţie, demnitate etc.; antecesor, precursor. II. s. m. (pl.) strămoşi, înaintaşi. (< fr. prédécesseur, lat. praedecessor)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.